Nu mi-ai lăsat nici o speranță să răman,
Am fost în corpul tău un strop de sânge bun,
Te-am mângâiat cu sărutări pe pleoape,
Să doară al meu val, plecând pe ape.

Dar ți-am lăsat cu aripi o speranță,
Ascunde-o bine și ține-o în viață,
Când vei simți tristețea că iar vine,
S-o liberezi și s-o trimiți la mine.

Mă va găsi în peștera luminii,
Am să mă scutur de tristețea lumii,
Și sufletul, cu dragoste fierbinte,
Să-l spăl cu vocea ta ce-o am în minte.

Să vin și să-mi găsesc din nou culcușul,
Pe cobza inimii să îți alin arcușul,
Și fericirea să ți-o scot din ladă,
Să fiu din nou iubito-a ta baladă.

Să te stropesc cu milioane de săruturi,
De mine să nu poți să te mai scuturi,
Și să te netezesc de riduri și de boli,
Să uiți din a mea vrajă să te scoli.

Acestea sunt doar versuri nu blestem,
N-ai să mă vezi și n-ai s-auzi cum gem,
De am pe buze gustul de sărat,
Mă ierți că nu sunt zeu, ci doar bărbat.