…Acel moment când ți-e dor, dar nu știi de ce sau de cine.
Acel moment când confunzi frigul cu un X.
Când simți că plesnește inima-n tine - reason unknown.
Te bufnește plânsul, pentru că ți-ai uitat aparența-n sticla de vin.
Pașii te duc acasă, dar mintea se opune: vrei oriunde, numai acasă nu.
…Și ajungi acasă doar pentru că nu ai unde altundeva să ajungi.
Pentru că nu ajungi.
Pentru că nu-i ajungi.
Pentru că nu-i ești îndeajuns.
Pentru că ești prea mare și prea mică în același timp.
Stai cu tâmpla sprijinită de geam
și din ea ies stoluri de vene -
se-ntind în așternuturile tuturor ca niște târfe.
Te-ai tot drogat cu buze
și-acum ți se scurg printre palmele tremurânde toate săruturile primite vreodată.
Mai hașurezi din când în când câte o umbră pe retină
și spui că e de la resturile de scoici.

Așteaptă tu, dar aștepți degeaba;
pagina 43 te primește și pe tine cu brațele deschise.