E noapte, stăpâna lumii iar a învins lumina
Și stelele aleargă să-i deschidă drumul,
Îmfășurată în tăcere, încet pășește luna,
Suspinul ei din vis, îmi aburește geamul.

Cu umbra ei îmi plămădește iarăși somnul,
Îmi parfumează perna mea cu o dorință,
În sărutarea ce mi-o dă îi simt poemul,
Ce îmi îmbată sufletul cu-a sa credință.

Îmi trec prin minte rănile iubirii frânte,
Singurătatea mea încă mă doare tare,
Unde găsesc un strop de vers să mă încânte,
În visul meu, zambind să se strecoare?