alături de cuvânt sunt o poezie
când privesc ochii albaștri
brațele-s pline cu flori
aproape că nu știu
dacă lipsește
o culoare

întâi ating verdele
zâmbetul se oprește
pentru a se așeza în iarbă
nimic nu poate fi mai tandru
decât inelul dăruit fiecărei stele
din seara de început a altor culori

curând jocul nuanțelor se amestecă
în cel mai pur și adevărat tablou
al unor peisaje cu amintiri
ce iarăși mă însoțesc
prin ploile reci
din toamne

nici nu mai întreb
unde ai putea fi acum
femeie a fiecărui toamne
poate ești acolo sau poate aici
în poemul cu simple frunze ruginii
într-un vers unde numai tu știi să vii.