plouă cu sentimente de octombrie
peste trupul timpului ce mă fugărește
spre rece
să mă lovească de brazdele deschise
pentru a prinde o picătură de apă
așa cum a fost scrisă
o sentință

adeseori m-am oprit în miezul amintirilor
să pot înțelege
de ce am putut alerga prin întuneric
când sub cerul tău era lumină
nu mai pot întoarce roata în punctul de plecare
tu nu mai ești cumpăna mea
din fântâna cu ghizduri din piatră
undeva atât de departe
te rog nu mă lăsa
așteaptă

zadarnic așez pe șevalet o pânză de păianjen
ea trece dincolo de tine
nu pot să țin în loc pământul
să nu se mai rotească
ce-i drept
cu mintea încă mai opresc iubirile plânse
pentru tine viață verde
aleasă.