Robii iubirii noastre
Merg scâncind printre rădăcini groase
Aleargă în jurul firului de iarbă
Și se-nneacă.

Robii iubirii noastre stau temeinic printre astre
Culeg razele de soare
Le îndreaptă spre zăvoaie
Și spre mare întristare.

Robii iubirii noastre
Sting cu lacrimile lor focul
Umblă să se regăsească între frunzele pătate
Așternute peste noapte.

Robii iubirii noastre se aruncă de pe marte
Vor să moară în marea de plictiseală.
Citesc versuri destrăbălate
Printre aripi burdușite.

Robii iubirii noastre sorteaza știuleții de fapte
Urlă când nu ies la număr toate
Vrăbiile neînsemnate
Dau din aripi până ce se înserează.

Robii iubirii noastre
Se dezmeticesc când luna
Umblă să închidă bruma
Ce se-arată pe răcoare, după ce albastrul dispare.

Robii iubirii noastre
Au cearcăne arătoase
Storc și ultimele picături de vlagă
Din grădina ascultată…azi la prima oră.