m-aș prinde pe spinări de îngeri să zbor
dar cine poate spune ce-nseamnă sus pentru ei
se știe doar – pe lacrimi nu le ustură sarea
zeii-și sorb plictisiți zarea
pe cînd adîncurile nu-și simt povară marea
doar noi, tot arcuind spinarea
alunecăm dinspre pămînt
ca două uriașe scîntei
căzînd
între mîinile tale și ochii mei