tu spui e o zi ca oricare alta
mie îmi iese o coasă din ochi
retez cu ea toate câte mă leagă de aici
mă doare privirea și nu mă pot opri
voi cosi toată zilele noastre împreună viață
toate orele mărăcini și țepii lor reci adânc înfipți în dragostea mea

nimeni nu iubește pe nimeni mi-ai spus
într-o zi ca oricare alta
eu treceam de mână cu mine copil
cu mine fereastră deschisă și m-am oprit
privirea ta a intrat rece
păreai înaltă și frumoasă când ai ajuns în inimă
să nu vorbim despre iubire ai zâmbit
și mi-ai pus pe umeri cămașa ei aspră și grea

un timp două timpuri sau poate mai multe
am purtat doar senzația apăsării ei
fiecare gând al meu construia cuiburi de rândunele în ochi
fiecare clipire a ta le sfărâma
până când cămașa iubirii a devenit murdară și zdrențuită
până când eu am devenit una cu ea

prin viața mea fereastră închisă
văd mereu cum undeva spre apus soarele sângerează
rănit se va prăbuși în locul acela unde cerul taie pământul
întinzându-se pe lama ascuțită a ochiului meu
e o zi ca oricare alta îmi spun
stau pe muchia ei șterg cu pleoapa sângele de pe gând
vreau să simt și nu pot
mi-aș stoarce inima între degete până ar ieși un strop de iubire măcar
dar nu mă mișc și nu simt
numai gândul ăsta caută obosit și murdar
un cuib de rândunele din care
să mai poată zbura