întinderi de luceferi pe bolta poeziei
deasupra unei miriști vorbesc și azi din carte
spunând dulci adevăruri cu graiul lor aparte...
doresc celui dintâiu mai lin mormântul fie-i
căci a tot scos din liră cuvinte minunate
ce pe a vremii culme ca sfoară se înșir
pseudo-n lumea noastră vor cuceri armate
și-n orice timpuri fi-vei cuprins ca-ntr-un delir.
la vorba-i nu se-nșoaptă nici nemurirea chiar
și Domn urcând privire citi-va-l iar și iar
fără-a seca izvorul etern de frumusețe
necunoscând prin veacuri vreodată bătrânețe.
în lumânarea asta pe Dumnezeu îl văd
scriind scrisoare-a treia, prin turci făcând prăpăd.