Monolog cu Adrian Păunescu (20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010 )

Sunt demonstranți, poete, și toată lumea cere
Pe datorie, pâinea, ce vine de afară,
Ce-o vor plăti ei înșiși, și pruncii, mai amară,
În ziua care vine ca mielul la tăiere –

Sunt demonstranți, poete - cum să conduci o țară,
De n-ai economie, nici bani, și demonstranții
Își cer, pentru mai bine, de nicăieri, talanții
Ce vin cu alte biruri, și clauze, din afară ?

Sunt demonstranți, poete, și lumea vrea căldură,
Și hrană, sănătate, învățământ, și poate
Și luxul să muncească, uman, în libertate -
Și banii vin de-afară, cu-un pumn băgat în gură –

Sunt demonstranți, poete, și astăzi ce se cere
E mâine mai cumplita revoltelor povară –
Noi între noi, ne batem cu vorbe de ocară
Estimp, din stâna noastră, fac lupi morali, avere –

Sunt demonstranți, poete – că nu vor cianură,
Nici ape otrăvite, și nici resurse rase,
Că au și dânșii drepturi de oameni, nu de oase,
Și dreptul la iubire, și la nepoți – nu ură –

Sunt demonstranți, poete – cu ei, și eu aș cere,
Sau mie de mi-ar cere, le-aÈ™ spune: n-am de unde!
Mai bine, faceți singuri, din răcnete imunde
Și din puteri, dar liberi, minunile-n tăcere –

Sunt demonstranți, poete – atunci plantez în curte
Alți pomi, și alte vițe, și-mi semăn și orceagul –
Dintr-un șomaj îi drămui țărânii, cu tot dragul,
Și-mpart în jur semințe, în loc de bani, și turte…

Și-atunci te rog, poete, îndeamnă tu bătrânii,
Din lumea ta sătulă de griji și doleanțe,
Cu versuri ce țin locul de biruri și chitanțe,
Să urce-n gura noastră, prin țâțele țărânii –

Și drămuind lumina opaițului de mâine,
Să le simțim puterea, ca laptele de mamă,
Să le-ascultăm măsura, la fapte, cum ne cheamă,
Și să ne dea, poete, din ei, și tine, pâine…

4 noiembrie 2013