în drumul tău spre lume
privește în urmă peste umăr vezi partea mea de lut?
pe partea mea tăcută a umbrei mă tot rescriu amar și plâng
nu te opri nimic nu se compară cu frica ce-o simți ca pe o mirarea
de care încă n-ai știut
cum n-ai știut că așteptrea ta ucide
eu mă lipesc ușor de tine și întunericul te doare
din tine urlă spaima înfiptă în asfalt
apoi o să vină și renunțarea un ritual cu zei și demoni beți pe lună plină
și ți-a rămas o amintire de firul ei să poți să te agăți
în drumul meu spre mântuire
atat? privește în urmă peste umăr să vezi cum alergam pe străzi
și cum se-ndură cerul și ma urcă încet încet până la el

am făcut o obsesie pentru blugi tăi pictați îmi plăcea cum îi împătureai cu grijă
cum îi așezeai pe spătarul scaunului eu respiram întunericul și nu mă săturam
după care probabil mimai un orgasm fumai o țigară
repetam jocul acesta absurd până la saturație sau până ne subțiam
și ne făceam totuna cu scrumiera uitată în pat
câteodată uitam să fim tandrii de cele mai multe ori ne uram
deși nu încetam niciodată să-mi placă să-ți sorb dimineața lumina din ochi

din tine a mai rămas o urmă iar lanțul trist al vinei îl târîi greu în pat