clipa trece ca o târfă
din cadran în cadran, surâzând sec și șăgalnic
mândră, cu nasul în vânt, ca și cum vântul ar fi al ei
vin mii de cuvinte, se-mbulzesc cerându-și dreptul
la scris, porția lor de grafit, oasele mele împuținându-se
un neuron aleargă o neuroană, de-ar ști că-i stearpă...
visele presară jar și speranțe de second hand
scăparea mea, vinul, felia subțire de real prin geamul crăpat
intră odată cu frigul
scăparea mea cada din baie în care mă mut cu toate cărțile
le spăl bine de neputințe și înțelesuri inutile, lustru zadarului
lehamitea curge la robinet călâie
clipa își înmoaie degetul subțire și iarăși mă lasă
pentru o alta, fie prea bătrână, fie abia copilă, niciodată
nu cad de-o seamă cu timpul
de-afară mă pândește o femeie reală, mi-ar putea fi soție
îmi astup ochii în coperțile umflate de ape ostile și tac
tac să se creadă că totuși am o scăpare