Într-o seară ca peștele
Filimon al lui Troașcă rindeluia
o scândură de brad la doi metri
hai cu noroc Filimoane din drum
Ilie al lui Marcu măcelaru’
noroc mă fără să oprească rindeaua Filimon
ai fă auziÈ™i de Nae Nae didimocu’
întrebă pe Sanda lui Rafira de pe muchie
tocmai trecea și ea prin dreptul bătăturii lui Filimon
ce s-aud mă Ilie că s-a-nhăitat cu Mina
aia de are un copchil din flori
nu făăăă Sando ahăăă eo zic de-acu’
ei hait eo să nu știu
pi ete că nu după cum văz ai mă Filimoane
strigă el peste gard poate știi tu
poate mă poate nu răspunse Filimon rindeluind
s-a dus fă la cinci azi dimineață
hait È™i duse mâna la gură Nae didimocu’ mirată
da fă Nae-al nostru dădu ortu’ È™i frac-su cic-a dat
nu știu cui lemn de sicriu că-i certat cu mini și
cică l-ar faci ăla mai ghini și frumos
auzi fă ca mini cari di cinÈ™pi’ ani am tot făcut
sicrii și cruci l-o râdi lumea și mort ai mă Filimoane
vom vedea mă Ilie vom vedea zise Filimon
rindeluind