Am întâlnit o femeie cu fustă verde undeva în Deltă.
Ea m-a învățat să-mi adun gândurile cu năvodul
ca și cum lumea mea era ascunsă-n spatele multor oglinzi
și reușeam să mă aleg numai cu cioburi.

Ea mi-a spus ca în mine crește o fiară și să fiu bucuros pentru asta.

Atunci când caii, ca un arc fulgeră aerul, albastrul cerului le curmă nechezatul,
iar femeile de pe aici, cad de pe maluri subțiri, cu buzele strânse într-o linie frântă,
ca și cum toate revoltele lumii ar fi fost o glumă sinistră.

Aici am citit simbolurile timpului în oale de lut și din străchini, cărțile au ars în marele foc de la începuturi.

Am asistat în Deltă la învierea de Paști
și mi-a plăcut modul în care oamenii alergau până la capătul luminii.
O imagine ca asta valorează cel puțin o mie de cuvinte
cui să o vinzi?

Trăim un adevăr mințit în vrăjmășie până când ni se albesc oasele și se usucă.