avea obrazul curat dimineața
când se dăruia numelui urcat în pod
să spargă becurile care îi amorțeau mintea

coșmarul bărbatului care o visa
nu mai știa să se întoarcă din burta chitului
gura peștelui îi inundase chipul
până la intersecția ochiului
cu lumea

își construia foamea din oasele mele
iubea bărbații clandestini
resturile cutremurului din podea
întâmplarea cu pisica un alt poem strâns de gât
peste care s-au aruncat gropi la kilogram
și arbori smulși din mâinile copilului

tâmplele ei
se izbeau
se loveau
zdrobindu-se de închipuirea bărbatului
care o iubea
printre cuvinte oribile