Sub umbră de nuc bătrân,
Versul țipă-n alăută;
Tot mă strigă, ca să-i spun
Despre-a mea durere mută.

"N-am cui spune, nuc bătrân!
Mă trezesc, vorbind adesea,
Și știu bine - nu-s nebun,
Când grăiesc cu greu acestea.

Da' sunt eu, pribeag în lume
Și tot cuget, ne-ncetat
Daca nu cumva, știu bine...
Ce am strâns, ori ce-am lăsat!

Orișiunde-n lumea largă
Tot mi-am strâns durere vie,
Poate voi uita, vreodată
Tot ce mi-au făcut ei mie;

Așa-i soarta, câteodată,
Sufletul, să ți-l ascută
Iar eu... ca și altă dată
Tot îmi prind durere mută."


ˆTh3Mirr0r