cu tine și țipetele sunt frumoase
deși nu prea le înțeleg sensul
nu văd ce cauți acolo între cele două lumi
una ucigând-o pe cealaltă
trecutul cocoșat și prezentul dezgolit
alergător precum o fată frumoasă

povestește-mi
vorbește-mi în culori de ora aceea
când pomii au înflorit de spaimă
eu am să sprijin cu fruntea
recele alb al peretelui pe care ai ales să te arăți
am să te privesc în fiecare tablou
am să te cred
pe cuvânt
pe inimă
omenește
sufletește
ca o mușcătură
ca o zăpăcită îmbrăcată-n versace
purtând ochi de copil