Celulele încep să se desprindă de corp ușor prin cameră
Și mă îmbrac fără să vreau într-o lumină inexplicabilă
Când îți rostesc numele încet printre buze sar scântei din carne
Mi-e frică să te strig mai tare, cine știe în ce ființă m-aș transforma
Și nu aș mai ști ce să mănânc, unde să-mi fac casă, cuib sau scorbură
Chiar nu știu ce fel de vietate voi fi în prezența ta
Te simt încă în cămașa lăsată pe pat, te simt în urmele desculțe
De la baie la dormitor, te simt în dâra de fum care se mai vede
Și după ce ai închis ușa, te simt deasupra capului ca un pe vis
Care-mi dă ocol, te simt ca pe un umăr de mamă
Ceva între metaforă și adevăr, unde ești?