n-aveam nimic de spus
eram frumoasă și atât
când împărțeam tuturor fericire ca pe o mână caldă.
E albastru în casa mea. Apa se adună mult
și curge din pământ în nori, ca lacrimile care încep din măruntaie surpate și-și caută
loc vrednic de plâns.

Priveam până târziu drumul care satură condamnările noastre iar
dimineața numele meu devenea cuvânt
de despărțire pentru toți cei care m-ar fi putut iubi.

N-am scos nimic bun
din această pâine, decât gurile celor flămânzi.
Am cântat neputință
ca niște păsări care mi se zbat în palme și mor.