pe un covor de nori
ramurile se prefăceau în ghimpi
un val devenea altar
și tocmai sus
acolo unde ne ascundem fricile
plutea într-un ochi de lumină
sufletul
departe de vânt și de ochi iscoditori
cineva turna vise pe frunțile cailor albi

fără cuvinte și în picioarele goale
un cerșetor trece zilnic pe covorul de nori
primește în fiecare zi de duminică
atunci când lumânările încep să ardă
un pahar de vin pelin
să-și aline amintirile
soarbe în fiecare zi câte o gură
atât cât să prindă curaj
să ducă stâncile din spate
pe acel covor de nori
într-o amară splendoare a sorții