De-mbrăcăminte-ți dezvelisem coaja
Castelul era mut de adormire
Priveam făptura-ți nudă cu uimire
Dormea sus pe creneluri chiar și straja.

Castelul e acum în părăsire
E ruptă între noi pe veci și vraja
Dar pentr-o Clipă ne-a fost dulce mreaja
Castelul ne e preÈ› de amintire.

Am mai clădit din jumătăți castele
Se prăbușeau ca-n Argeș Monastiri
N-am mai găsit vreo cale către stele

Prin toate efemerele iubiri...
Așa că îmi e bine fără ele
Doar tulburat de-ai dorului tău zbiri.