la fel cum o larvă în camera ei de izolare
așteaptă, în cei câțiva cm cubi de gaze/
în balonul cu aer cald care o hrănește până la eliberare

așteaptă / fuga pe acoperiș, așteaptă pe un tren în nemișcare,
așteaptă să se construiască șinele orașului / să se audă semnalul pentru plecare

printre coridoare, cu toate slăbiciunile sistemului /când nimic din ce iese nu se pierde
în orașul acesta plin de larve în care se stă ascuns în coconi pentru zeci de ani,
de cele mai multe ori undeva la mare adâncime

și o singură data, doar o singură dată se va anticipa
drumul,
traseul până la camerele de izolare
soarele va fi singur, va pătrunde te va duce cu gândul la ceea ce te atrage/
întunericul sub un cearșaf de tifon va fi un fel de sistem endoterm
tot ce se întâmplă, se întâmplă indiferent de voința ta
și nu există nicio ordine,
niciun motiv pentru care să devii fluture

/ ci doar atât, în aceste cearșafuri de tifon bleu-marin închis - închis
în imaginație ca într-un club privat desprins din realitate

stă dragostea/ ca o apă întunecată
în care plutesc toate
je suis / tu es

repetându-se până la eliberare