Apa cade cu o nostalgie aparte.
E o fluierare a vânt, care vine
Cumva din amintiri, de departe.
Sclipirile ei în picături se adună,
prin frunze, și o dată cu gândul
Sunt luate de vânt, să le poarte.

Sună ca un surâs al vechii primăveri,
Care printre toate astea seduce.
Dar parfumul de atunci s-a schimbat
Într-o clipă de liniște și de gânduri
Care-ți aduce umbrele de pe bănci
însorite din parcuri.

Stropii prefac și emoțiile-n forme.
În liniștea și culorile ude din jur
Mersul tău calm în alei se transformă.
Gândind nostalgia fluidă de-acum,
O amăgire din anotimpul matur.

Culorile se deschid într-un surâs
de astă-vară.
Zgomotele de-atunci și de fiecare seară
Sunt ude, pleoștite,
Și pe bănci au întârziat să apară

Și poate ca o șopârlă îți pare că se
târăște acum timpul
Poate-i e frig, și nu mai are energie,
Și poate că-ți dorești să întrevezi
Vreo armonie în lucrurile astea
așezate ca o melodie.
Un mers lipsit de-acea vioiciune,
Și care totuși nu venea din soare
și lumină, ci din tine.

Emoțiile se arată vagi, și cauți
să-ți închei și haina.
Chiar năzuințele ți se retrag
prin buzunare,
Și câte-o creangă goală îți aduce-n minte
iarna și fulare.

E parcă toată acea lumină absorbită
în umezeala de pe drum.
Ea, parcă împreună cu tine doar
așteaptă să treacă momentul de acum.
Și să întâlnești și vreo doamnă,
distinsă și cochetă,
Să nu încerci, privind-o să pui lumii
etichetă.

Să te abați, de la ronduri colorate și
pomi
La valuri voalate și plete, și nări
Adulmecând fericirea în depărtări
Și doar uneori pipăind-o cu vreo loțiune,
Privind ochi și momente fără nume,
Destinzând secunde ce țipă pe deasupra
și se plimbă, aruncând umbre peste
alte zile,

La alte temperaturi nelăsând gândul
să coboare, și doar umbrela
să reprezinte în lume răcoare.
Și tresărind acum, de-o picătură mare.
Cedând nervos, la fiecare pas,
însă discret, cât apă în pantof
A mai rămas.

Revezi o clipă acel fluierat la malul
mării
Și în apropiere sigur, pe-acea doamnă,
Și de acum grăbit îți ridici gulerul
și te îndrepți către ieșire,
Căci e toamnă.