nu știu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri și
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud țipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te așteptam
liniștea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranțe
printre șuvițele negre ale nopții
stropii de ploaie zdrobiți de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbeliște

în jurul meu un gol
și multă tristețe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...