la căsuța părintească dintro margine de sat
stă o măicuță bătrână , bolnavă de-al ei oftat,

stă mereu pe prispa veche a căsuței bătrânești
timpul ei, n-are pereche, așteaptă anii cerești,

odaia-i sărăcăcioasă, doar o lampă cu fitil
Biblia, îi stă pe masă, timpul ei e inutil,

avut copii odată, ce prin lume i-au plecat
a rămas cu a ei soartă, și cu un timp înmormântat,

stă acum pe prispă afară, și privește hăt departe
că poate vreunul Domne, îi trimite și ei carte,

a plecat demult măicuța, timpul ei a fost uitat
și-a rămas tristă căsuța, întro margine de sat,

nu mai stă nimeni pe prispă, nu se aprinde lampa în casă
însă Biblia cea Sfântă, a rămas pe un colț de masă.