îmi amintesc cum îți decojeam sufletul foaie cu foaie
îți dădeam la o parte toate iubirile trădate frustrările
până te-am găsit undeva într-un colț speriată
nu știu de ce m-ai luat de mână să mergem mi-ai zis
iar eu nu știam unde și deodată cumva am murit
moartea aceea ce nu ni se întâmplă niciodată
și unde cuvintele nu se rostesc se înfig adânc în oase

mi-e dor de acel tu și de vechiul eu
prea multe tăceri ne despart

tu ești tot mai singură
eu tot mai bătrân mai bolnav
prins între pereți ca între scânduri

mi-e dor de tine și asta mă doare