DELIR




[ II ]




Cu cât mai mult se-agită mintea frântă,
Smulgând copaci, din inima rănită,
Cu-atât mai mult se vrea neprihănită,
Când sub tăceri... cu toți, se ia la trântă!
Dar nu suportă lacrimi ce-i cuvântă
Amorul dulce, pe scrisoare - nici gonită,
Când sub divina desfătare-i dojenită!..
Ci doar... deliru-i, veșnic, o încântă...
Ce-amară-i lacrima ispititoare
Ce își revarsă-n liră strop de miere
Și-n cântec firav, frânge adiere!
Dar fie-n locu-i stropul de venin,
Divina-i mângâiere, simțitoare,
Într-un delir, o fi și-un cer senin!





ˆTh3Mirr0r




Din colecția/secțiunea "Nitrat de Argint"