Ies în balcon
În fiecare seară
Și privesc pădurea
De lumini vibrând...
Atunci mă-ncearcă-ncet
Un gând
Ce pleacă de aici,
Din betonata tindă,
Spre apa neînțelesului Mureș...
Și colindă...colindă...colindă...
Îl simt aninat pe retortele vieții
Și-n pânza ceții
Saltă peste zidul de lumină
Spre-acolo,sus,pe-a arcului colină.
În clipa când în turn
Își face loc a nopții oră
Îl văd că-i prins în horă
Cu respirația înnoitoare a stradelelor
Și cu parfumul îmbătător al lalelelor.
Pe curcubeul strălucitor al orașului
Coboară încet pe muzica titanilor
Ce cântă în cetatea de plămadă a vagoanelor,
Urcă pe terasele zidirilor
Și în palatul de-nălțare-a simfoniilor.
Îl văd cum se așează lâng-o carte
Și-apoi pe mâna făuritorului de arte.
Îl simt că se reîntoarce-n mine
Mai proaspăt și mai tânăr.
Privesc din nou la veșnicele stele
Și-mi spun în gând
Că nu-i departe ziua când
Voi respira și voi dansa cu ele.