Eram acolo la apus
în Munți Stâncoși-
pământ străin,
dar divin.
Priveam de sus
când,alunecând,
spre hău m-am dus...
Dar mâna ta
hotar s-a pus
și m-a oprit
pe stâncă,sus,
doar brațul tău,
Isus.

Da!M-ai salvat
și m-ai luat pe Cale,
drept,
pe stânci,gorgane,
prin parcuri în canioane,
creste și văi americane,
pe os de dinozaur,
castele de aur,
crenele-n zidire
dinainte de fire,
toate urcate pe zări
peste depărtări.
Le văd și azi coborâte,
le simt si azi împletite
și apoi răsădite
și stropite
cu zori
în culori,
cu zâne și soare,
ca un basm ce nu moare.
E-aici Dumnezeu
în natura regină,
în frumusețea divină,
în care părtaș sunt și eu,
sus,
de mână cu Isus,
eu,
muritor plebeu
dintr-o țară săracă,
dar binecuvântată,
încă de lacrimi brăzdată.
Te rog dar fierbinte,
că-i în puterea Ta:
cum m-ai salvat pe mine,
salveaz-o și pe ea,
România mea!