deși taci
prefăcându-te că păstrezi îngerii plutind peste soare
eu te gândesc și îmi fac nopțile înmiresmate
fluturând zările
măsurând și contemplând hotarele...

ca o metaforă taci
țâșnitoare de sânge

vin pentru că mă chemi
caut din toate puterile
să mă așez de-o parte și de-a alta respirând
dar ciudate emoții mă cuprind
mă petrec impudic și rânduiesc depărtări
chiar la sânul râului

de-aș ști de unde reîncepe conturul
și unde e linia în care ne ținem de mână
de-aș ști cum pulsează pământul învățător de iubire
în ramuri

am vrut să te mângâi cu poezie
din trup să îmi culegi lumină
și să-ți cuprind ochii în crucea universului

ca un surâs al primăverii aș vrea să fiu
. ..dar până atunci trăiesc în cea mai atinsă inimă