Sunt blocat în spațiul dintre copilărie și moarte
pe un pat de fier în spital
aici duhoarea renunțărilor devine insuportabilă
brațele îmi sunt amorțite și se subțiază
cumva ca niște aripi de înger transformat în om

- cum se usucă penele și cad iar din aripile falnice rămân două brațe firave
ca ale unui poet otrăvit cu plumb până la rădăcina cuvintelor.

În mine cresc răni de cuie mă simt țintuit de pat ca de cruce
sângele îmi curge din rănile din palme din pulpe sau din tâmple
sunt prins în spațiul capcană pentru hoții de vise
cumva atârnat între zile atârnare ce nu se mai sfârșește

- binecuvântați copiii și amintirile lor.

din când în când se simte mirosul florilor sălbatice de la marginea lanurilor ca o boare
sunt amintiri din copilărie care cumva răzbat până la pat
sunt singurele lucruri ce mi se mai întâmplă frumos în spitalul capcană
pentru îngeri proscriși cu buzunarele pline cu vânt sau fluturi albaștrii
cu un bumb de aur la subsuoara destinului mort