Astăzi simt tot mai profund tristețea ce-mi curge prin vene,
Astăzi inima-mi pompează triste povești în corpul plin de semne,
Precum un râu învolburat, puternic și grăbit,
Îmi treci prin corp, prin minte și mă inunzi subit.

Astăzi, nu știu cine sunt și cine, eu, am fost,
Devin ''Metamorfoza'' lui Kafka, având un gând ciudat și fără rost.
Am spus ‘’ un gând ciudat È™i fără rost’’?!
Da. Așa sunt azi, cu gând ciudat, privind în jur pietrificat.

Și plouă, cu picuri mari și reci,
Afară șuieră vântul,
Aștept în taină sa mă-ntreci,
În încercarea de a lua cuvântul.

Voi fi aici, am să te-aștept mereu,
Și timpul de te va schimba,
Nu va conta..
Voi fi mereu în umbra ta.

Ce-ai să te faci, iubita mea, de mâine?
Căci am să plec și n-am să mai revin…
Când luna-ți va acoperi privirea,
Voi fi plecat definitiv.

Și știi de ce așa se-ntâmplă,
Și știi motivul cel din neam,
Ne-a tras un glonț cu praf de pușcă,
Trezind din veci un vechi dușman.

Vei strânge tot ce-a fost odată?
Vei strânge amintirile și-un tort al primului ferice an?
Precum cuvintele-ntr-o călimara,
Vei strânge tot…

Și ce-ai să faci cu ele, iubita mea?
Unde o să arunci îmbrățișări și zâmbete ale noastre?
Unde o să arunci săruturi și priviri?
Pierdută mea, te rog să iei aminte,
Prin neglijență arunci cu doi,
Inconștientă arunci cu noi.

Ai grijă ce vei vrea și ce vei face, noi ne iubim și-am pierde tot,
Ne despărțim, când ascultăm de alți externi,
Crezând al lor iresponsabil vot,
Acum, aproape când ne consideram eterni.