Mă părăsești ca umbra-n înserare
spre a pătrunde-n cel din urmă vis;
odihnă fericire împăcare
nu mai găsesc în cerul meu închis.

Că-mi lași inelul doar și o mănușă
nu pot să cred că te întorci curând
o, când va fi să-mi bați din nou la ușă
tu inimă a lumilor o, când

mă voi întoarce trist în elemente
voi fi doar un cuvânt în gura ta,
punând adaus vechilor amprente
sonetele durerii și o stea.

Arată-mi însă mila ta prin ere
și dobândesc puteri de înviere.