credeai că trecerea ta nu lasă urme
ți-a rămas imaginea imprimată-n oglinda din hol
când mi-ai lăsat cheile sub anotimpuri

îmi amintesc ultimul ceai
băut sub umbrela unui gând leneș
tolăniți pe iluzii ne amuzam
ciupind corzile timpului pe furiÈ™
îi auzeam urletul anemic din trupul uscățiv
obișnuit cu naufragiile vremii

uneori se răzbuna alergând o herghelie de cai
până la epuizare prin visele abia înfiripate

în zori cădea amorf pe plaja pustie
cu plete de alizeu răsfirate-n vânt
își amintea vag
era bolnav de romantism incurabil

îmi doresc
să fi rămas prinși în particula momentului
o buclă de timp uitată de lume
ascultând hit-urile verii
undeva aproape de casablanca