Într-o vară târzie, într-o gară pustie
Un tren singuratic vuiește sălbatic.
Duce un suflet trist, târziu în noapte
Spre orizont, către neștiute zări uitate.

Cu-n vuiet de tunet pornește mai departe
Spre întinse depărtări întunecate...
Un ecou fantomatic lasă-n urma lui
Și un oftat prelung de dorul nu știu-cui...