de câteva zile
pe strada mea răsare soarele
de dup-un munte
de pet-uri
crescut direct din spatele-adus
al unei bătrâne puțintele la trup

din când în când se oprește
le mai așează le mai leagă le echilibrează cu-atâta grijă
de parc-ar clădi un castel din cărți de joc

sisifă rostogolind la deal o stâncă de plastic
trece în fiecare zi
printr-un proces de îngerizare
navigând solitară prin planeta de pași
ce nu s-ar opri niciodată
să-i ducă povara măcar pentr-o clipă

cine-ar fi crezut că două pastile de tensiune
o pâine și câteva felii de parizer
pot atârna atât de greu?