pe strada toamnei te clatini mai vizibil primăvara
sub loviturile cireșilor nervoși de mâncărimea florii ce
erupe
la febra lor adaugi febra ta și trebuie să bei prelung
de cât februarie s-a adunat în tine îți arde pieptul iar
urechea vâjâie a scoică seacă
nu mai așteaptă nimeni vreo minune dar un clondir te-a
întremat destul
încerci să te strecori neobservat spre casă pe lângă pomii
violenți nestăpâniți
și speri să scapi întreg

în secolul ciudat al consecințelor latente să înțelegi
înseamnă mai degrabă să nu lași în urmă
cine-ți impune să fii liber te-ngrădește
cine te leagă îți oferă șansa evadării

ajuns înțelepțit la colțul străzii tu te întorci
să bei pe datorie
să ispășești până la capăt vina de-a fi mascul normal
jumătăți de pași sferturi optimi uite și o șaisprezecime
la cârciumă te vei reîntregi din așchii ca un fractal
asemenea oricărui strop din sine
până când vei lua forma vasului și

te vei putea suporta va fi bine