în parcul cu statui erau șoapte peste șoapte
de mi se făcea gura pungă
ca atunci când mâncam porumbe negre

că libertatea nu se dă dar se ia
că puterea nu se dă dar se ia
că boala nu se dă dar se ia

șoapte pe limbă de clopot insuficient oțelit
ispite în formă de glob pământesc de jucărie
cu becul aprins înăuntru
nu oameni buni
aleea aceea nu va fi interzisă
dar dincolo de gradul din lemn câinesc
este un ceas oprit
din prea multă iubire
sunt vrăbii și fluturi ori alte fărâme de inimă
care mereu bat mai repede decât inima mea

după ce totul a fost luat
nu mai este altceva necesar
decât să las să treacă printre umbre șoaptele
repezi în gura de canal
până când va rămâne fericirea
unul dintre lucrurile care doar se dăruiesc