Nesocotită e arderea stăruințelor
pe lângă mâna trândavă
ce atârnă senină-nspre pământ.
O ei în palmele tale, o netezești ușor
în liniile ce-nșeală cu putere văzul.
Vraja mecanică te silește
s-o încălzești ușor
crezând că amăgirea-i leacul,
și toți fluturii se fac ghem
în punga tubului digestiv
bezmetici și fricoși.
Am să-i vând pe toți duminică-n talcioc
pe-un sfanÈ›
de m-o târî trupul însuși
până acolo.
Dar lipsită de curaj
lepăd pătimitor belșugul cărnii
și brațul cade inert.