aș putea construi un dialog cu masa tăcerii
de fapt un monolog rotund precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim precum o delațiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acelea
știi tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc așa de aiurea
așa de nepregătite pentru armonie
încât sfârșesc mai tot timpul nefericite
și oricum doar noe mai are patent pentru navigație
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine și firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuși nu era ceva de negociat)
nimic din verdele raiului nu va crește în alt fel
doar ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe

cât despre viață și interdicțiile existenței
nu știu de ce dar nu am nicio obiecție