poate că somnul nu e o întrerupere
poate încep să trăiesc când dau să adorm
și creierul se descarcă electric în tălpi coapse brațe
în ceafă în tâmple în piept și în abdomen
mă ridic merg un pic
încerc iarăși
la un moment dat chiar alunec
sper să se continue visul din noaptea de dinainte
iar ziua
ziua știu că la capătul fiecărei călătorii doar corpul e cel care se-ntoarce
nu găsesc energia să m-apuc să scriu tratatul despre risipire în nu se știe câte volume
scrisul nu e o salvare
scrisul e o soluție intermediară
și are de-a face cu tot ceea ce nu suntem
are de-a face cu încercarea de a fi universal adică tot ceea ce-n sine nu este sine
și se folosește de tot ceea ce sunt
și nu decantează și nu sublimează
se numește ratare
scrisul nu îmbrățișează
scrisul e o vocație o preocupare un surogat
e o mască
pentru că nu știi nu știi creierul habar nu are
tot ce poate el e să construiască explicații mecanisme metode prin care te ține în viață
sub stanțe
și de ce-ar trebui să rămâi în viață nu știe deloc
apoi speri cumva să găsești curajul
să te muști la propriu
și dacă asta înseamnă să îți faci rău
să fie asta singurul rău pe care ți-l faci

și bucuria să vină pâș pâș
într-o zi de vară
încremenită în lipsă
cu soare fetid
atunci când deja nu mai crezi
că se poate