agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2897 .



Scrisoare lui Valentin Tașcu
poetry [ ]
din volumul adevărul, pe înțelesul femeilor, Editura Vremea, București, 2011

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marius Marian Solea ]

2014-06-17  | [This text should be read in romana]    | 



Mai toți cei care se bazau pe mine au murit.
din ce în ce mai mulți, sunt deja protector înconjurat de morți,
precum un combatant de fosta lui armată.
sunt însăși marginea lor și nu mă pot desprinde către libertate.
această iubire mă înrobește aspru.



când jertfa și omul nu mai existau real pentru nimeni,
tu continuai să fii poet al iubirii.
mă amuzam când îmi spuneai cum erau femeile demult, în tinerețea ta eroică,
atunci când le făceai mai tandre cu Ceres,
wisky-ul românesc, și cu gin din Ardeal, intitulat Covagin,
pentru că se făcea la Covasna, un brand cu viață scurtă, pentru că, până la urmă,
a transmis cineva la județeana de partid sesizarea privind denumirea tâmpită,
dată de marketingu’ inteprinderii de atunci.
prietenia ta îmi este ca rămășița unei lumini acoperite de timp.
amintirile sclipesc în inima mea precum niște stele care nu doresc să fie uitate.
pentru că am fost de atâtea ori în preajma morții, începusem să o disprețuiesc,
însă plecarea ta atât de bruscă m-a făcut ca, de acum încolo,
să mi-o reprezint așa cum se cuvine.







nu-mi este deloc la îndemână să îți scriu ca și când n-ai mai fi,
dar simt nevoia să mărturisesc această legătură ratată,
pentru că mi se pare că niciodată nu am vorbit de ajuns.
în ultimul timp, începusei să semeni cu toți ăia din oraș
și eu nu mai aveam răbdarea necesară pentru a fi indulgent.
îți tot reproșam această cedare.
și chiar te-am evitat de două ori, special ca să vezi cât sunt de supărat
pentru niște compromisuri considerate de tine mărunte:
la universitatea locală, unde erai decan la facultatea de artă și sport,
unite probabil după conceptul antichității grecești,
și în brâncușiologia de la Primărie, unde se fura după calendar.
mă săturasem de cât de mult se foloseau proștii ăia de tine.
mi-ai răspuns că la Târgu-Jiu este imposibil să te comporți altfel,
dacă vrei să trăiești între ei și pentru supraviețuire aproape orice tip de compromis
este scuzabil. până la urmă, cred c-aș fi iertat renunțarea asta de a fi
așa cum te-am aflat, dar n-a mai fost timp și pentru cedarea mea.
la ultima întâlnire, la târgul Gaudeamus, văzându-te că te uitai mereu după doamne,
ți-am spus că peste multă vreme, cu puțin înainte de a fi în pericol,
îți voi comanda o piatră funerară pe care să scrie:
Aici odihnește un descălecător din Ardeal, care călărea și totuși a murit.
la nici o săptămână, într-o noapte, ai plecat pe picioarele tale undeva,
unde nu voi mai putea să-ți reproșez nimic.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!