destinului i se îngăduie să fie orice-
furie dezmierdare
cuțit ce sculptează adânc în arbore
ramuri și flori roșii în care soarele se scaldă
pentru a-și hrăni curcubeul
ascuns la capătul ploilor

viața însă este o veșnică sărbătoare
ea nu-și alege iile zodiile
îmbracă precum sufletul
golul de sens al cărnii

numai noi solitari neîmblânziți de lumină
alegem să fim stăpânii unui munte de orgolii
cu mâna întinsă refuzând mereu