Acum.. că toate sunt găsite în mreaja vie, destăinuită,
ce a fost la început un singur fir, tăiat de vânt
și ce a înflorit în aer spre a deveni drept țintă,
pânză a umanității, iubirea..
Sublima croială, ce poartă o amprentă a luminii,
leagă fiecare suflet, naște mărețe idei și astupă inutilul,
clădind cărămidă cu cărămidă farmecul mistuitor al vieții:

Integritatea?.. O pasiune a iubirii ce ține în echilibru universul..


Deși toate ne sunt cunoscute, pânza aceasta se clatină mereu
iar noi ca oameni, în punctul ce atinge neantul mărginit al țesăturii,
simțim o oarecare abatere ce rezonează mai mult sau mai puțin
cu realitatea absolută: pânza, văzută ca întreg.
Integritatea se găsește la încrucișări, puncte ce nu au valoarea mărimii,
ci a calității, fiind mereu elementele de raport ale ființei noastre,
căci raportarea la inflexiunile pânzei duce evident la alterarea rațiunii..

Dar inima!.. parte a pânzei infinite, niciodată nu dă greș..


Spațiul dintre liniile ce formează adevărata casă a umanității,
poate deforma adevărata natură a lucrurilor, precum folosirea unei lentile,
iar diferențele create, stârnesc neajunsuri aparente ale inimii,
ori slăbiciuni, care pot fi înlăturate doar dacă sporim rețeaua de intersecții.
Ca parte integrată a întregului, inima curată e dătătoare de speranță,
căci de la una ca ea rețeaua se multiplică, însă inimile de pe-acel spațiu,
vor întâmpina dificultăți în a conștientiza contribuția adusă la întreg:

Identitatea locului.. factor suprem pentru deplina înțelegere a finalității.

Dar inima!.. O pasiune de bun-gust doar de ea se leagă..

Clădind cu patimă, cărămidă cu cărămidă paleta virtuților inimii,
legi și mai mult pânza umanității, dezlegi noduri și creezi căi.
Sublima croială, ce poartă o amprentă a frumosului,
pânză a lui Dumnezeu, iubirea...
Caută, în nedefinitul orizont al întrebărilor ce țin de arta trăitului,
scânteia chibzuinței, a sufletului, a înțelepciunii și a iubirii,
Acum, căci toate îți sunt la îndemână...