privea încordat cum hârjoana nevinovată
a hazardului cu fatalitatea se reflecta imagic
cristalizând în infinitul prismei
văzând că nu-i ieșea proporția dorită
în corectarea celebrului număr fi
pentru ca frumosul să nu mai fie doar iluzie
iar libertatea să nu mai fie doar magie
se opri și rosti numai pentru sine

“m-aș duce în neant să-Þi aflu neștiutele fațete
prin care muritorii visează nemurirea
dar mă-ncearcă teama să nu pățesc aidoma
ca atuncea când am afirmat
că eu sunt calea lumina și adevărul
evadat în abstract mă rătăcisem în mine
ca într-un întortocheat labirint
din care nu-mi mai aflam ieșirea
mă gândeam la Tine dar nu m-a ajutat
am fost nevoit să apelez la o mică șmecherie
știam că ființa complicată a poetului
e un infern colorat ca un curcubeu
în care valsează când timide când nebune
în ritmuri și rime suave ori meschine
toate stările sufletești
și din hora lor nu se poate elibera deplin
decât printr-o capodoperă
împrăștiat prin atât(e)a culoare
căutând să-mi adun desăvârșirea
am vrut să-Þi țes și să-Þi închin
cel mai armonios poem
ceva din fire de demonic și angelic
în care fantezia și frumosul
îmbătați de gustul libertății să nuntească
am invocat talentul și semantica
m-am umilit la zodie prozodie
și-ntr-un moment de mare inspirație
m-am pus pe lucru
imposibil să nu-Þi mai amintești
aproape instantaneu când Þi l-am recitat
oglindindu-mi în ochii Tăi nemărginirea
și descoperind că era leit eu
am avut acel strigăt spontan al victoriei
o evrica a regăsirii de sine
ce generos l-am propus tuturor
crez de viață și cale a mântuirii
proștii au preluat-o însă ca pe o dogmă
nu au înțeles că nu doar la mine mă refeream
ci acolo era vorba despre fiecare”