De ce îți scriu acum, când
știu că n-ai să vezi niciodată
aceste versuri?
Sunt iarăși sclavul acelui sentiment care
îmi macină pieptul mai rău decât
un cancer.

Topit de băutură, ce altă dată îmi
dădea uitarea și nepăsarea, de-aș fi
și tot nu mi te-aș putea da
uitării.
Mă feresc de somn cât pot
de teamă să nu te visez iar,
așa cum te vreau eu,
nu așa cum ești tu.