e noapte
albă de sunete
sunetele mele goale

tăcerea ta modificată genetic
se prelinge spre mijlocul pământului
amestecă irișii-mi verzi cu moartea
mâinile mi le-ai uitat la masa tăcerii
încă numără pe degete gesturile hilare
iar tu pleci spre ape
sub talpă cu întrebările toate
despre păpădii infinit fluturi și curcubee

e noapte
grea de poeme albastre
plutesc lampioane
le văd din mijlocul pământului
cum mint despre lumini

în tăcerea ta din adânc apare un vortex
înghite tălpile

doar capul ți-a rămas afară
jumătate mirare pe masa aceea
jumătate zâmbind pe scaunul strâmb

16 iulie 2014/ IPB