Aerul duhnea a uitat
(poate că silfidele muriseră toate)
și nu-nțeleg unde tu ai plecat,
căci sufletul mi-ai ucis pe la spate.

Mi-ai spus neîncetat la povești
cu noi în codrii de aramă;
te caut acum, dar tu nu mai ești;
Călin te țucă pe maramă.

Pădurea de-argint o scapăr în mers,
În față zăresc plăcutele izvoară;
Călin, drept pedeapsă, acum mă iubesc
pe iarba de-omăt cu dulcea-ți prințișoară!...