Femeia din oglindă nu mai are ochi colorați.
Poartă în ei strălucirea abisală,
translucidă,
a celei blazate de masa amorfă
a iubirilor prozaice.

Prin ochii ei se întrevăd anagrame
de nume de bărbați
necuvântate vreodată
și care vor rămâne mute.

Atinge oglinda cu palma
și vede cum fiecare deget al ei
lasă pe sticlă
mereu amprenta altcuiva.

Cuvântează în tăcere
într-o limbă ciudată,
mereu sub semnătura altcuiva.

E ora unu și un pic,
Iar bărbatul din oglindă zâmbește.

Bărbatul din oglindă nu mai are ochi colorați.
Poartă în ei strălucirea mefistofelică,
translucidă,
a celui blazat de masa amorfă
a iubirilor prozaice.

Prin ochii lui se întrevăd anagrame
de nume de femeie
necuvântate vreodată
și care vor rămâne mute.

Atinge oglinda cu palma
și vede cum fiecare deget al lui
lasă pe sticlă
urma pielii
mereu a unei alte femei.

Cuvântează în tăcere
în limba lui,
sub semnătura plagiată
mereu de către o altă femeie.

Femeia din oglindă
face trei pași înapoi între rame
și privește către bărbatul din oglindă.
Bărbatul din oglindă se apropie de ea felin
și îi așează trandafiri albaștri în păr,
care se reflectă în ochii ei
albastru translucid.

E ora unu și ceva.

Ea îl privește abisal,
El îi zâmbește mefistofelic
din oglindă.