Azi tot mai des ți-e gândul la părinți,
Nepoții ți-au crescut până la umeri,
Þi-e greu la anotimpuri să mai numeri
Și-ai cam uitat cum e să strângi din dinți.

Te mai revolți dar azi o faci cu tact,
Înțelepciunea-ți spune că-i degeaba,
O mai amâni, pe mâine, să-ți faci treaba
De parcă ai nemoartea sub contract.

Te duci mai des să vezi de cimitir,
Să pui o floare, lumânări, tămâie,
Pământu-n tine a-nceput să suie
Și fruntea-ți, parcă, are iz de mir.

Te-ntorci acasă, cerul cu ereți
Te-ndeamnă ca să mergi la colivie,
Deschizi ușița vieții ce-o să vie,
Redând sălbăticia la sticleți.

Þi-așezi hârtii, faci ordine-n sertar,
E-atâta pace-n tine că te sperii,
Veșmintele cernite calci și perii
Vise neduse până la altar.

Te întărești și ruga o repeți
Sperând la izbăvire și iertare,
Þi-e mai ușor să treci prin înserare
Sperând în începutul altei vieți.